You are currently browsing the monthly archive for ianuarie 2009.
de ploaia asta care imi intra in ganduri cu picaturi mici si reci mi-e dor, dor pana la lacrimi de coloanele mele albe printre care dansam cu unicornii salbatici mi-e dor de cer,
de lacul tacut unde pluteam in barca mea mica de argint departe ma simt straina si ciudata ca o poveste desenata in carbune printre coperti lucioase … cineva m-a ratacit in rafturile de sticla ale unei biblioteci moderne, nu am cod de bare si nici numar de inventar…
paginile mele galbene nu se asorteaza cu zgomotul ceasornicului fara cuc
… cu ce acord sa imi incep concertul? cu valuri, cu furtuna de frunze, cu falfait de aripi peste stanci ? … mi-e dor de sare uscata pe pielea arsa de soare mi-e dor de iarba incurcata in par mi-e dor de inalt inchis in priviri mirate
mi-e dor de sange clocotind in vene si de teama ca azi va deveni ieri … urasc constantele, secundele moarte si mainile ce stau cuminti si asteapta minuni am furat clepsidra zeilor si am spart-o, cioburile le-am daruit vantului sa faureasca el un timp neinscris in tipare … exista oare matrita pentru fericire? izvorul ei e defect, am vazut eu, cu ochi de elf pe plaja la Stuff , pe o placuta de lemn din spatele barului … sa vina vara, sa prinda viata lumea mea imaginara cu margele colorate si spiridusi sa vina vara ,sa pasesc pe malul marii cu talpile ranite de vals nebun cu pescarusii, cu buzele vinovate pe care a ramas gustul aspru al unui sarut
sa vina vara, sa imi cante greieri la ureche cand ma culc sub cerul plin de stele, sa imi plimb mainile peste pamantul negru si sa visez ca zbor
sa urc printre galben si negru si alb pana la cerul albastru sa fiu …
acum dorm… … m-am saturat de ploaia asta rece, de norii ei plumburii si de zidurile fara personalitate sa vina vara !
pe pielea lui uda sa imi scriu temerile si apoi sa las soarele sa le arda pana la scrum… vreau sa ma ascund intr-un ban gaurit, intr-un timbru vechi furat din clasorul din pod, intr-un soldatel de plastic ce de abia a invatat sa lupte, printre spitele bicicletei rosii ce a plecat la colindat pe strazi cu piatra cubica, printre crengi de copac ce imi acopera cu verdele frunzelor mainile vinovate patate cu visine….. vreau sa nu imi fie somn si sa ascult cu mirare minciuni vanatoresti cateodata si ghindele par prea mari pentru a descrie dimensiunea sufletului ce se fereste printre intrebari ascutite prinsa in disputa cu mine despre buclele temporare, calatorii cu masini nemaivazute si zane care au baghete din lemn de abanos greu, ca numaratul oilor imaginare…intotdeauna se va gasi una care sa se strecoare inapoi in rand ca sa iti strice calculul rabdare…si nevoie de perfuzie cu optmism maturitate, aer bun si rece ; ochi larg deschisi… lupta cu imaginatia care nu stie ca si in joaca te poti rani nisip pe pielea lui uda sa imi scriu temerile si apoi sa las soarele sa le arda pana la scrum… si apoi sa chem valurile…
sau poate Praga nu, nu orasele…ma joc de-a calatoria fara bilet de fapt as vrea un tren fara nume , cu perdele tarcate la geamuri, locomotiva cu aburi si taxator imbracat in costum visiniu si camasa alba sa port palarie de paie si vantul sa mi-o zboare de pe cap sa imi scot manusile lungi de dantela ca sa pot bea cafea neagra din ceasca mica de portelan
elegant sau complicat nu pot da un nume dorului ramane dor, inchis tainic intre coperti de matase, in cufar greu de lemn lacuit cheia mi-am atarnat-o de gat , langa trifoiul cu patru foi hmm, pare ca totul e relativ sau.. ca paralelele mele nu respecta legile clasice constienta ca imi construiesc realitatea din ce simt, ce gust, ce privesc, ce ma atinge si ce nu las sa ma atinga simturi elementare , senzatii, ca cea de amar, de dulce, de fierbinte… dar senzatiile din lumea pe care mi-o construiesc in gand, in somn? ceea ce simt, aud…. de cate simturi e nevoie pentru a construi o realitate???? … ceaiul meu de plante cred ca a suferit transformari peste noapte il las si imi infig dintii in carnea cruda a unui mar Luxemburg, Praga, Paris nu, nu orasele doar trenuri legand statii ale unui Bucuresti cateodata vesel, trenuri in care oameni cu carti zambesc sau se incrunta involuntar … minutele sunt scurte sau extraordinar de lungi depinde de unghi si de compozitie 😉
astazi nu m-am contrazis, nici macar cu mine
astazi nu m-am uitat la asfaltul gri plin de zapada pe cale de disparitie pe care alunecau plictisite masini claxonand
astazi nu mi-am dat parul dupa ureche si nu m-am enervat
astazi nu mi-am aranjat hainele dupa cum zambeam in oglinda in timp ce imi descalceam caltii viselor
astazi nu mi-am tinut respiratia cand o frantura de melodie mi-a fluturat obraznica pe la ureche
astazi nu am rontait nici creioane nici cozi de cirese
astazi nu am facut piruete, nu m-am strambat la pisica tarcata din geamul vecinilor, nu m-am uitat la pietrele din cosuletul de rafie si nu am bagat in seama tic-tac-ul ceasului de lemn
astazi nu m-am intrebat de ce
a fost mai usor asa
uneori, atunci cand cresc am nevoie de pauza de pitici, zane si dragoni de smarald
ii trimit sa bea ceai de plante salbatice in casuta din padure
iar eu pasesc emotionata prin matematica dintre rasarit si apus de soare
fara sa ma uit in calendar e drept
dar totusi pasesc
cu fruntea sus si vorbe asortate in suflet
si cred
e frig…afara sau in mine…nu stiu ma infasor in mirosul de portocala tavalita prin miere si rasfoiesc fara sa ma uit paginile unei carti groase parca citeam…parca spune si gandul si ma trage de urechi clatinand incetisor din cap in semn de nemultumire sa ma certe..ce stie el ? lui nu ii este dor de mare, de vara , de vant… de ce mananc portocale ? le urasc ! le-am aruncat in mierea ce e sora cu florile ca sa uit, ca sa uit ca nu au gust de mere crude, de mere verzi visele pasesc pe strazile unei cetati pustii…au plecat singure sa caute cavalerii pierduti
curajoase vise … sa plece asa, fara harta prin cetatea imaginara pe care am desenat-o, piatra cu piatra? eu, nu stiu de ce am ramas aici si privesc cu manie cerul gri din care nu cad fulgi de nea ce fel de iarna e asta? ce sens are fara alb? fara turturi? fara patine sa zgarie obraznic gheata? simt nevoia sa sparg ceva : pahare de cristal, lampi fermecate…tipare… un trol ciufulit ranjeste de pe raftul bibliotecii, nu, nu e un trol din lumea mea de ciocolata, e unul fals din lut ars cu grija, pe talpa stanga poarta o inscriptie magica : ” made in Norway” ihi, pana si trolii de jucarie imi rad in fata asa nu se mai poate : e timpul sa sterg din calendar 48 de ore, sa calc pisica neagra pe coada , sa fac o pirueta si sa dispar 🙂 aer, am nevoie de aer, mult, proaspat, rece in camera asta plutesc fulgi de papadie si alte chestii care ma fac sa stranut
melancolie in exces si nu e toamna, nu reala … falsa ca si trolul meu, daca ma uit mai bine, cred ca pot sa ii descifrez si eticheta ” made in….” dar ce mai conteaza ? plec in pasi de dans si rad nu inainte de a le face cu ochiul viselor, asa de la distanta ca sa le incurajez…o sa se descurce fara mine o vreme, sunt sigura, doar sunt vise de elf 😉
somn…mult, cu gust de rodii coapte
am furat coloane albe si le-am ascuns in vis
cling..spune vantul sau poate vreo zana ratacita
oare cum or arata mandarinii in floare?
pietre , mici rotunde pe care sa imi asez pasii…udate de valuri furioase
parca dorm…inca..astept vara
cateodata …asa, ca o parere…
de ce dorm? ma chinuie ganduri de copil care vrea si nu are rabdare
si ma uit la verdele copacilor si la varfuri de munte ninse
ma uit la razele ce coboara si cred…in maine, in mine, in timp…..
frig..uneori…maini aspre , dulceata de smochine si ceai
drum pierdut si case ce privesc mirate catre mare cu geamurile mari ascunse in spatele perdelelor albe
fluiera zambete pe strazi cu ziduri vechi si terase suspendate
mi-e colorat gandul
stiu ca….
da, povestile se scriu in soapta si se invata in somn
cand voi creste…ar spune inima…cand voi invata sa zbor
cand soarele va sta mai mult pe cerul albastru
ma voi intoarce
elfcris 
Comentarii recente