Cateodata

ma privesc din spatele sufletului de frunze si imi vine sa imi doinesc despre ape care curg lin , despre pietre gri si flori de Nu ma uita

Si-i atata liniste incat nu stiu unde sa o asez…

Zambind privesc in oglinda zilei de ieri cu tot iuresul ei, privesc in oglinda zilei de maine cu tot clocotul de vulcani amenintand sa erupa si tac.

Tac o eternitate , doua sau trei banuind ca semintele magice nu cresc din neant ci din cochilia in care si-au visat si inteles gandurile si vorbele pana cand au stiut ca ele, singure singurele inseamna un intreg univers …

Iar poimaine? Poimaine ma voi ridica, voi rade in hohote, voi dansa cu zanele si voi alerga prin paduri fermecate , pentru ca voi fi stiind ca stiu sa cred in mine….