Era o vreme cand ma uitam la brazi si nu le vedeam decat forma, contur vag ,proiectat pe fundalul muntilor. Era o vreme cand, atrasa de umbra merilor, perilor, si a altor specii producatoare de flori si fructe placut mirositoare ignoram puterea brazilor de a rezista in fata oricarei ierni. Cand uitam sa ma uit la juramantul brazilor de a apara padurea cu pretul ultimei radacini chiar si atunci cand ea ramanea dezgolita de frunze.

Dar..ca orice elf veritabil , intorcand privirea dinspre interior spre exterior ( caci egoismul este mai definitoriu pentru alte fapuri magice) imi revad versurile : ceea ce dai trebuie sa fie egal cu ceea ce ceri atunci cand, in lipsa pavezei de frunze te astepti sa vina iarna. Iar daca brazii s-ar incolona si ar dezerta atunci cand padurea geme ingenuncheata sub troiene de zapada , nu ar mai fi brazi ci fructiferi.Si nu i-as mai putea respecta.

Am uitat sa spun : fructele sunt dulci dar nu au esenta. Prefer conurile, care au curajul sa existe, fara haine de gala. 

Sharp: ma asez matematic in matca mea si ma gandesc la munti, cu radacinile puternic ancorate in realitate.

Undeva, departe,acolo  unde vulturii isi fac cuib ,in tara elfilor nemuritori , un faun canta o balada…