Sau despre povesti gri învăluite în nori de magneziu ….Momentul ala cand respiri , taci, crezi ,tipi, te temi , te bucuri si ti-e cald si frig in acelasi timp.Un pas doi trei si cerul…un prag mic , un loc de odihnă și păsări care iti sperie gândurile in echilibru instabil. Și plângi si râzi si iti promiti ca data viitoare vei putea mai mult si te certi si apoi te ierți si sorbi cu sete fiecare senzatie care iti aleargă prin vene . Și degete care pulsează de sânge în clocot….Și înveți : ca nerăbdarea portionata in felii digerabile e un soi de răbdare  . Și notezi pe o frunză magică pe care o ascunzi printre pietre: eu sunt eu , eu sunt, eu vreau !