You are currently browsing the category archive for the 'ale mele clipe' category.
de speranta ce a devenit realitate dupa ce am stat cu sufletul si pumnii stransi
de antrenament bun
si de prieteni faini
de primavara ce va veni 
in ultimul timp am impresia ca m-am clonat sau ca traiesc vieti paralele….care se amesteca si se cearta, se alinta, se roaga, se lovesc si se imbratiseaza
dimineata respir adanc inainte de a deschide ochii si zambesc larg, ca sa fiu sigura ca am bifat si actiunea asta pe lista zilei ce va trece…
bing-bang, in gluma sau nu, astept plecarea …imi potolesc nerabdarea si nu caut nimic, nici macar o farama de informatie
de data asta nu vreau sa traiesc in avans, asa ca imi tin entuziasmul pe linia de plutire …
….
ceata..nu definitia unei zile, doar tabloul de azi, cumva haios , asortat cu cafea aburinda si discutii absurde
ma intorc la Tolkien si al lui Hurin , 40% in 1.5 …da , start azi dimineata, end, probabil in noaptea asta
cine sa mai doarma ???? si de ce
nu stiu sa desenez…pacat, tabloul meu bucurestean ar da definitie oarecum eleganta culorii gri…e un gri aparte, din care trebuie sa extragi cu grija esenta, sa arunci, strat dupa strat celelalte lucruri ca sa ajungi la imaginea corecta
…
sambata seara…stand up comedy si Che
( nu pot sa beau bere neagra in grande, nu se asorteaza
cuba libre si fum albastrui )
lumini se aprind, lumini se sting…
zgomot nebun ce iti intra in vene
niciodata nu am inteles oamenii care vin in club si sprijina peretii, sunt atatea cafenele delicioase goale …de ce vin ?
poate ca sunt rea…lumea mea, diferita de lumea lor
( eu am aripi, le-am furat pasarilor, rad cu stelele si dansez fara noima , e cetatea mea, trezita la viata precum povestile din raftul bibliotecii, scriu fiecare rand cu cerneala argintie , inchin paharul si imi amestec gandurile cu farame de magie …)
…ies rar in we, doar atunci cand e frig tradez stanca si padurile , dar atunci cand ies, stiu sigur ca orasul batran isi aprinde felinarele , isi deschide usile, isi aranjeaza strazile pietruite ca sa ma intampine…si eu il salut cum se cuvine, cu zambet si doua piruete
cum altfel ? …il uit atat de des…:)
scriu, incet, cu litere mici , pentru relaxare
mi-am hotarat limite , nu, nu e corect, am hotarat limite…,in graba ,crescand…din nevoia de adaptare
la inceput de 2007 mi-am jurat ca nimeni-niciodata, nimic-niciodata nu ma va mai face sa imi adaug plus stres peste orele traite
si imi respect promisiunea si respect zidurile exterioare : linia rosie care spune, mai departe de aici NU, mai aproape de mine nu…nu oricum…
am invatat enorm despre mine gresind repetat, am invatat ca obisnuinta naste monstrii, ca lucrurile la care renunti cel mai greu sunt de fapt pure ticuri capatate in timp
pitici de incinta, dintr-o data neincapatoare
tratez cu elfisme intrebarile pe care singura mi le pun
acum 2 ani traiam in “ieri” si in visele care il construisera si imi daramasera mie toate valorile, acum, nu mai cred in maine ca intr-o constanta, cred in azi, si cred in mine
imi vine sa sterg cu buretele tot ce am scris, suna a declaratie de neagresiune , suna sec, suna cumplit de nefiresc
nu-i nimic, nu sterg, las o eticheta cu ” nu atinge , produs in transformare”
nu stiu unde voi merge, ce voi face sau ce voi deveni…uneori nici nu ma intereseaza, uneori ma ingrijoreaza..si totusi, crosetez in zig zag, convinsa ca voi descoperi mereu ceva care sa ma atraga
in dezordinea mea ordonata aproape totul e minunat,viata curge lin; nevoia de muguri, in continua crestere de cand am invatat sa traiesc …cu clocot nebun uneori, cu somn de copil uneori…
banal, cumplit de banal, in prea multe cuvinte si prea sucit
nu am inspiratie azi, e in vacanta , ea a plecat mai devreme, eu mai am cateva saptamani:)
punct si de la capat.
mi-au trebuit 28 de ani si un dus rece , vagoane de sentimente aruncate la cos si schimbari radicale ca sa inteleg , iar acum , reconstruita , nu mai accept compromisuri, nu oricum..nu prea des
urasc uneori, urasc timpul , scurs stramb si aiurea si ma cert, apoi ma iert , sau il iert, pe el, pentru egoism , pentru dorinta ciudata, nascuta cine stie de unde de a ma desfiinta , bucata cu bucata , pe mine, pentru tacere si inactiune, pentru incredere irosita, spunandu-mi ca sigur , daca tot ceea ce am trait nu s-ar fi intamplat …nu as fi asa, aici, acum…ca sigur..uneori ranim din teama de propria persoana, sau de ceea ce ea ar putea deveni
toate sunt oricum departe, nescrise niciodata…
nu stiu de ce azi…
poate pentru ca sunt mandra sa ma privesc in oglinda, poate pentru ca rad si ma incrunt fara sa imi ascund fata si gesturile, poate pentru ca simt nevoia sa fiu suparator de sincera, poate pentru ca pot intinde mana prieteneste , despartind ideea de om de cea de om, sau mai exact privind dincolo de asteptarile mele, la imaginea reala a unui om
poate pentru ca imi place ceea ce sunt, sau mai degraba ceea ce am devenit…m-am reconstruit din cioburi, adunate la intamplare si ma mir de ce a iesit…
a iesit bine:)
……………..
“20″ ma face sa zambesc, se stramba pe mess si se alinta, asa ca las balta frazele insipinde si autoanaliza
ma stramb in reply si ma gandesc daca sa dansez sau nu in we
pe 1 sunt arestata in incinta asa ca by by ganduri de cocotz
sau cine stie?
in semn de protest impotriva ploii m-am hotarat sa imbrac pelerina de soare
pasesc elegant fara umbrela pe o strada inventata de mine si am pe buze gust de Pina Colada
…
las oboseala sa imi curga lin prin vene, oboseala faina, de zi in care m-am simtit bine
ascult Nouvelle Vague si ma gandesc cat de minunat e sa poti rade cu inima senina
traind intens fiecare clipa, traind cu bratele deschise a zbor fara margini
cautand intrebari, nu raspunsuri
…
Precum Jean-Baptiste Grenouille, dar fara sa alunec in nebunie, ma intrebam astazi cum as putea sa prind in doua picaturi magice mireasma soarelui ce bate in frunze uscate, ce incalzeste stanca, ce cocheteaza cu umbra mea?
Si apoi, cand gerul va bate la fereastra sa deschid sticluta si sa ma joc de-a vara?
Am simtit ca am furat doua zile iernii, si acum rad, ca de-o pozna reusita
Soare de Oituz, clipind siret printre copaci, din inaltul cerului imposibil de albastru….
nu ma pot abtine, nu…2 zile cumplit de lungi pana cand voi ajunge la Fontainbleau
of, iar sunt copil si bat din picioare a nerabdare
astept padurea si stanca si vantul si cafeaua cu lapte, cornurile cu miere si ciocolata amaruie
si numar, ore, minute secunde si crosetez vise in zig zag si ma rog sa am destula piele pe degete si cer fara nori
nu stiu ce culoare port astazi
si partea caraghioasa este ca nici macar nu ma intereseaza
am atata rosu in suflet incat pot da si cu imprumut
entuziasm in asteptare…il tin in frau cat pot dar caii sunt naravasi
imi este teama, de visele mele prea complicate despre tara in care fiecare vorba e o frantura de chansonette
asa ca imi pun ” NEDEFINIT” la status-ul sentimentelor, bat din gene de 100 de ori si respir adanc , cu rabdare, pentru a ma abtine de a tortura timpul sa cearna minute mai repede…..
care a fost cu mult soare primavaratec…
o sambata perfecta langa Valenii de Munte, bolovani “virgini “, un rau si o padure ce abia asteapta sa fie cutreierata 
winamp’ul ruleaza aceeasi melodie de zeci de ori dar nu ma plictisesc, nu…
de fiecare data cand o ascult simt cum valurile imi uda picioarele goale, cum stelele se invart in carusel nebun, cum…
sunt unele melodii precum vinul rosu…iti merg in suflet si raman acolo….
nori si printre nori lumini ce se sting, ce se aprind, ce tremura precum valurile de ganduri
visul meu incepe pe stradute cu case albe ca de pitici… incepe la malul unei mari furioase
acolo unde…drumul paseste incet catre livezi de portocali…
nu exista timp, nu exista timp, nu exista timp
dimineata de sticla, o terasa, un cactus, o cafea si soare
el chorro, cu stanci albe si gri si roscate si galbene ce musca lacome din cerul fara margini…
sufletul meu sarutand peretele cald, ochii ce nu vor sa doarma…doamne, stanca asta canta si povesteste si iubeste
si vreau sa urc, si vreau sa urc si vreau sa urc…
si rad, si imi rad clipele si imi intind mainile si las viata sa navaleasca peste mine
parca si aerul are gust de portocale, parca …undeva departe se naste noaptea si carul mare se rastoarna si ploua cu milioane de stele …
si o terasa , si un cactus si vin rosu precum pacatul…
si ideile mi se scutura precum frunzele de maslin in bataia vantului si plutesc
si vreau sa urc…si vreau sa ma intorc aici
mi-am pierdut cuvintele, tac, licuricii din suflet stiu mai bine , s-au indragostit de spania si de soare
insir 13 zile pe o ata transparenta ….
prietenii stiu de ce !
p.s. nu mai am rabdareeeeeeeee )))
mda
primul gand a fost ca am pierdut..da pentru ca am primit o lovitura puternica, nu, nu sub centura , pentru ca este una dintre loviturile permise
acum incerc sa zambesc, nu pentru ca nu ma mai doare ci pentru ca am invatat ceva
am invatat ca nimic nu ramane fara munca …ca atunci cand iti canalizezi energia doar intr-o directie pierzi in alte parti
mai demult as fi spus ca voi incerca din nou si din nou si din nou cu dintii stransi..
astazi, astazi spun ca voi incerca din nou si din nou si din nou gandind, calculand, analizand, pur si simplu ca voi invata din nou sa imi controlez psihicul, sa imi coordonez altfel miscarile, diferit de cum am facut-o in ultimele luni, pentru ca jocul e altul…
credeam de exemplu ca am uitat sa merg pe bicicleta, si m-am inselat
credeam spre exemplu ca am uitat sa patinez, si m-am inselat
astazi am fost trista, cumplit de trista , am cazut psihic asa cum nu credeam ca voi mai cadea vreodata…
ma urasc pentru ca am putut sa tremur asa, necontrolat, cu lacrimi in coltul ochilor, de nervi, ca nu mai stiam decat sa repet obsesiv ” nu pot sa cred, deci nu pot sa cred”
acum, in clipa asta respir , trag aer adanc in piept si imi spun “stiu ca pot”, si nu e incapatanare berbeceasca, nu, chiar stiu ca pot
trebuie doar sa imi aduc aminte, atat, si imi voi aduce
in care imi ingrop sentimentele…a venit iarna si beau vin fiert in baruri pierdute pe stradute pietruite…
felinare fara fluturi ce se rotesc zapaciti
terase parasite de umbrele
orasul acesta…
nu stiu cu ce melodie l-as asorta, nu stiu daca mi-ar lipsi daca as pleca, nu stiu…
dar imi place sa ma ingrop in zgomotul lui, imi place sa ma pierd , sa privesc…
vreau sa fiu departe cand sunt aici si uneori vreau sa fiu aici cand sunt departe
sa zambesc in Carturesti sorbind ceai cu lapte, sa dansez fara noima in El Comandante, sa beau bere nefiltrata in Beraria Germana, sa ma duc la o piesa traznita la Act, sa bantui pe Lipscani, sa ma imbat in Jack, sa barfesc cu o prietena la Cafeneaua Bucurestiului D’Altadata, sa ma rasfat cu crema de zahar ars la Chocolat…..
sa rad, sa respir , sa ma enervez pe strazile lui murdare …
sa plec apoi satula de atatea culori neasortate, de atatea acorduri nepotrivite, sa ma duc spre muntii mei dragi ce acum se imbraca in zapada….
orasul acesta…in care nu as alege sa ma nasc…orasul acesta pe care nu stiu daca il iubesc
obisnuinta?
stiam, stiam ca de aici, de la ultimele randuri ale paginii va incepe sa se dizolve tacerea…incet, incet..am citit mai departe..da, orice cuvant nou ma apropie de final..ezit, as vrea sa mai citesc..stiu ca se va intampla ceva cu D-503..altceva…ma nerveaza D-503, ma enerveaza teribil dar imi este atat de drag…"masina" ganditoare, "masina" care viseaza
probabil ca in noaptea asta nu voi dormi, desi as vrea….
cu fiecare litera neagra ma apropii de inevitabilul sfarsit de ultim capitol…as putea sa ma opresc aici, sa nu mai citesc si sa ma hranesc cu atatea milioane de posibile finaluri pe care mi le-as putea imagina…
as putea, pentru ca sufar de fiecare data cand terimin o carte care imi place
dar stiu ca voi citi mai departe….
noapte buna voua, noapte alba mie
cine e?
soarele, soarele…a rasarit de dupa stanci !!!
doua fire de iarba, doua pietre si un drum care nu merge, nici inainte, nici inapoi…doar exista , presarat cu ganduri , presarat cu vise
a aparut curcubeul si picaturile de apa stralucesc buclucas
cioc cioc
cine e ?
soarele , soarele…
roti muscand asfaltul…da , nu noi mergem pe drum..drumul ne duce in ritmuri irlandeze printre copacii verzi…as dansa..simt cum picioarele nu mai au astampar…rad…casele alearga colorate pe langa noi….luna agatata de un colt de cer fara nori zambeste …doi bani de argint pentru gandurile mele…doi bani de argint gauriti…
a fugit somnul…strazi intr-un oras necunoscut..aceleasi lumini si parca totusi altele , o terasa fara nume…si apoi un pahar de vorba ciocnit cu prieteni dragi
soare peste stanci…Sohodol…cheile …ochii insetati sorb albastrul si…si mai ales albul si griul si fumuriul peretilor..
aripile de piatra …ma cheama …ma lupt sa ies dintre gratiile de sticla ce imi inchid sufletul bolnav de zbor…cercuri…din ce in ce mai largi..si dispar zgomotele…undeva , la marginea timpului un mosneag cu barba lunga numara clipe …
un cort mic si un foc vesel…noapte cu gust de vin alb….
dimineata cu soare , raul rece gonind somnul lenes
hai-hui , cu inima bubuind nebuna, fiecare pas in perete ca un sarut…uneori furios, uneori bland…fiecare minut o imbratisare, uneori puternica, uneori tematoare…..
noapte..noapte cu fulgere…cerul gelos isi varsa lacrimile grele….rafale de vant….
un cort mic asteptand zorile…si zorile isi arunca luminile jucause in apa ce se rasfata
o grota …cu amintiri de pitici ce ascund nestemate..parca ii aud printre picaturile ce se preling din tavan…imi e sufletul copil..il trag de urechi si il trimit sa mai creasca ….
roti muscand asfaltul…da , nu noi mergem pe drum..drumul ne duce in ritmuri irlandeze printre copacii gri…printre stele…
noapte cu foc ce se incapataneaza sa arda..noapte cu gust de fum si de vin dulce acrisor
noapte sub cerul plin de stele
zi cu soare ce te trage de maneca…pestera cu coloane dantelate…departe e grota mea cu pitici…aici de abia daca mai zaresc umbra vreunui vis sufocat de asfalt si de reflectoare…frig, frig si aripile albe ce ma striga din nou…
le imbrac si urc..urc cu sufletul ce a sfaramat gratiile de sticla catre creste, urc catre varfurile pe care se odihnesc gandurile …
undeva , la marginea timpului un mosneag cu barba lunga numara clipe …
soarele rasare din mare sau din spatele muntilor?
o jumatate de film; imi este buzunarul plin de minute ca margele de sticla colorata
dintr-un paner ciudat cu fructe as alege doar mere verzi, doar mere verzi…
ascult Nightwish, iar ascult Nightwish, intotdeauna cand imi este dor de mine ascult Nightwish… si simt cum ma rotesc pe deasupra prapastiilor cu ceata albastra
Ovidiu si-a indulcit prea tare lacrimile si pe mine ma doare capul
astazi sunt cumplit de fericita….de obicei sunt fericita dar astazi sunt fericita fara restrictii, fara culoare, fara tralala
sau nu, m-am razgandit tralala-ul ramane, face parte din repertoriu, nu pot sa il elimin fara complicatii
as cauta o trambita , sa dau de veste, sa se auda pana haaat departe
nu stiu de ce, habar nu am, dar nici ca-mi pasa , e starea aia , da STAREA -cand esti sigur 100% ca soarele a rasarit numai pentru tine, ca vantul bate nitel tocmai pentru ca iti este tie cald, ca toate drumurile duc inspre unde vrei tu sa duca…
inconstienta? poate…ce conteaza…
sunt clipe, zile, la fel ca asta pe care le apuci strans de picior, le presezi si le pui in ierbar impreuna cu cateva petale de trandafir
Ca o cetate a viselor ocrotita de stanci …carari de ganduri o leaga de peretii inalti…Imi e sufletul plin, atat de plin …zile la refugiul Costila…tablou in verde si gri, tablou in verde si alb….Imi e ciuda pe pleoape ca imi acopera si numai in clipiri ochii ce s-au imbatat de frumos…imi e ciuda pe timp care desi curge in boabe mari de nisip, totusi curge…imi e ciuda pe vulturi si pe capre negre …Degetele se framanta nelinistite , inima stie …si bate mai tare …Sete de cocotz…sete de stanca…sa simti cum rasfoiesti file din povestea scrisa in piatra …Miros de cetina… miros de cer albastru
Ninge cu vise …lumea agitata a ramas departe departe …….Seara isi arunca valurile peste munti…inca nu, inca nu vine noaptea…sete de cocotz….……..
Rasare luna, parca timid, parca in soapta si arginteaza cararile….Suflet de ceata, suflet de vant Imi vine sa zbor precum pasarile nebune pana la stele, sa le adun in manunchi si sa le asez cununa pe varfurile de piatra
Imi vine sa fiu, acum mai mult ca oricand, aici, mai mult decat oriunde in alta parte…
Ma simt mica , mica precum o ganganie si in acelasi timp precum gigantii ce se lupta cu norii ….
Luna , luna cu raze tesute de zane…Vorbele se nasc si pier pentru a lasa loc altor vorbe Noapte calda, noapte de vara
…….
Imi agat sufletul de creste si tac, imi lipesc obrazul de stanca si cresc, …imi intind mainile sa cuprind zarile ……
Las aici o parte din mine, stiu ca o sa ma intorc, asa ca imi spun la revedere si zambesc …
Prea multi de “da” , prea multi de “nu” si mai ales, prea multi de “poate” .
Am fugit la mare cu noaptea in suflet , am vrut sa ucid orice tresarire a sufletului ce incepuse sa devina alb …am fugit la mare cu dor de pescarusi care tipa zburand peste plaja pustie, cu dor de nisip aspru in care sa imi ingrop picioarele ude de apa sarata..am fugit la marea mea cea cu valuri nebune …imi doream sa ii admir singura agitatia …imi doream sa dansez pana cand dimineata si-ar fi cerut cu hotarare drepturile…
Am vrut sa ma ascund de mine si de cuvinte..nu , nu ale mele, valatuci de ceata peste idei ce se doreau a fi logice, valatuci de ceata ce nasteau semne de intrebare multe si albastre.
Dar marea a fost fara valuri, si plaja fara pescarusi…, m-am deghizat intr-o papusa fara inima si lacrimi, , imi vine sa spun cuvinte grele , nu stiu de ce am fugit, nu stiu…
Acum simt cum imi cresc flori din palmele intinse catre soare… si ma rog de nori sa imi dea ploaie calda de vara pentru tulpinile plapande….
Oare ma dor cuvintele sau fuga mea?
As vrea sa scriu…as vrea sa scriu mult, mult despre lacrimi sterse, despre zambete inflorite, despre zile cu soare…
As vrea sa scriu despre oameni, despre oameni pe care i-am intalnit si care mi s-au asezat in suflet ca o zi calda de vara fara sfarsit
As vrea sa scriu despre o vreme cand credeam ca cerul nu este albastru , cand nu puteam sa vad decat nori, mai albi, mai negri, dar totusi nori…
As vea sa scriu despre milioanele de raze de soare pe care le-am descoperit acum
As vrea sa scriu dar cuvintele sunt putine si sarace…
…….
Am facut o prostie ieri si astazi trag…m-am incapatanat , ca de obicei, sa fac ceva peste puterile mele…mda..si acum o sa stau linistita si fara cocotz pentru cel putin o saptamana..
Si da , pentru prima oara poate in viata mea accept sfaturi…da pentru ca stiu ca sunt sfaturi de la oameni carora le pasa…si pentru ca e logic, si pentru ca pentru prima data am gasit ceva de care sa imi pese suficient de mult incat sa fiu rationala…
……
Da e vara, si e cald, si ma impac cu ideea ca vara e lunga si ca mai bine stau o saptamana si castig o vara….
…
Totusi am un zambet in coltul ochilor…
…….
Cantec pentru prieteni dragi…da ! tare dragi J
am facut-o si pe asta …planuita de saptamana trecuta…intalnirea chiar a fost faina
vinovatii de serviciu : eu, stoik, lady, vali, arpeges, colturici si calatorul (ne-a vizitat si luke ..in graba- calare pe a lui bicicleta rosie)
si drept dovada zambiliciul lui stoik cu ale noastre "autografe"
ce urmeaza ? mareeeeeee asa ca Misty, edelia ,contra…pregatiti focul de pe plaja…navalim cat de curand -bineinteles asteptam Iasul si Sibiul sa ni se alature 
a fost faaaaaaain maaaaaaa
pai da! pai of! pai ce sa mai zic?
nu sunt zdravana , zau ca nu sunt
cum tot fac eu de ma incurc in incurcaturi??? nu cred ca e greu, ca mi se tot intampla ))
si acum ce sa fac? sa rad? sa ridic din umeri? sa nu imi pese? sa imi pese?
pai da! pai of! pai nu mai am ce sa zic
sa dau inapoi nu mai pot, si nici nu vreau de fapt…:))
sa o iau asa cum imi place mie din nou inaintea timpului ?
imi e frica sa ma gandesc daca am sau nu motivatie pentru gest
imi e frica de raspuns..sigur va fi da
cu tralala in suflet. si zambet pe buze pe care imi vine sa il sterg
de ce oare? cineva striga : lasa zambetul acolo !!!!
imi e frica..imi e frica de ziua de maine cand imi va fi frica de ziua de ieri…imi e frica sa nu imi fie frica
dar azi, azi o sa adorm cu un gand lenes ca o pisica neagra in brate…o sa ma invelesc in ganduri ca intr-o mantie de ceata…
maine..maine voi lua o pauza, voi sta departe de mine..departe
o sa ma adorm si o sa fug…
ssssssst
am dormit azi, am recuperat orele pierdute..am dormit si cand m-am trezit as fi vrut sa ploua, as fi vrut o ploaie torentiala si eu sa alerg desculta ca in copilarie pe strazi pietruite..sa simt picaturile reci cum mi se preling pe fata, pe buze, sa imi patrunda pana in suflet
as fi vrut tunete si fulgere, sa gonesc printre ele….
dar am dormit azi…am recuperat orele pierdute
aseara m-am uitat la un desen animat cu prietenii…si am ras, si m-am simtit copil, copil copil si imi venea sa imi spun :"cand o sa ma fac mare o sa fiu ca Mulan )"
poate ma bucur ca nu am alergat prin ploaie
deci nu e rau si poate nu e bine…sunt tralala, sunt tralala rau
izbucniri….ma intorc cu 360 de grade dar asa sunt eu……..
ploaie…arsita…
scantei….multe , multe scantei…iar dansez…n-am timp acum sa opresc caruselul….
imi este frica…imi este frica de mine, mai devreme mi-am spus ceva…acum ma uit la cuvintele pe care le-am scris si ma intreb…..ma intreb cum as putea opri iuresul
heila…m-au intristat niste cuvinte…heila imi spun…le port in mine dar asta sunt eu….
m-au durut cuvintele, m-au durut rau…dar e bine, e bine ca le-am auzit…undeva intre muzica si somn, le pricep sensul
e tarziu, atat de tarziu….
e bine sa stii ca mai sunt si oameni care te vad ara filtre, care nu te judeca si nu te inscriu in tipare
p.s.: deci da
doua zile in care am uitat din nou de timp…a plouat, a plouat mult si eu am fost obosita…fara prea mult cocotz dar clipele s-au scurs frumos
ce mi-a ramas in suflet?
imaginea cailor galopand peste dealurile verzi, fuga lor fara tinta, cu coamele in vant, fara frauri…
cerul plin de nori albi spre care ma uitam cu speranta de a zari albastrul, putinul soare in care am facut baie cu lacomie…
copacii verzi spre care ma uitam cu sufletul agitat de vant…plecata atat de departe…zburand atat de sus…
un drum scurt pe o poteca si eu cu triliuiuliu in ganduri …
dimineata cu iarba uda si cu catei zapaciti dand din coada…
creste albe in departari…
ce as fi vrut sa nu imi ramana in suflet ?
tristetea pe care mi-o aduc cuvintele pe care mi le-a spus cineva drag…da , poate asa e, poate ma comport ciudat si nefiresc cu lucrurile care imi plac…cu lucrurile care imi plac mie…
of, dar nu pot, nu pot, nu pot…..chiar nu pot , as vrea sa cobor uneori din carusel, dar imi e frica …nu mai stiu sa pasesc….
imi rasuna in minte ca un ecou cuvintele , inchid ochii si le aud, ma sperie, m-am gandit mult, cuvintele astea mi le-am spus si eu de atatea ori, dar atunci cand le-am auzit spuse de altcineva au inceput sa doara…
am privit mult in gol astazi, as fi vrut, as fi vrut sa rad…dar ma simteam ca o oglinda sparta in 1000 de cioburi mici…da, eu am spart oglinda si nu mai pot sa o fac la fel…si nici nu stiu daca vreau
refuz , refuz ordinea, vraeau sa traiesc, pur si simplu, fara semne de intrebare
refuz linistea, refuz somnul….
dar doare, uneori doare cumplit de tare , ..azi sunt asa, ca o carte rasfoita prea mult dar care nu si-a uitat povestile, doar ca unele pagini sunt rupte…le-am rupt pengtru ca erau scrise cu rautate, cu….of, da , erau scrise degeaba….
as vrea sa ma spal pe fata cu apa rece de izvor si sa plec asa, departe , spre marginea curcubeului…
hot de vise, hot de vise
le fur le impletesc si le arunc…rea, sunt rea , sunt ciudata uneori…
o sa stiu, o sa invat din nou, o sa pun putina ordine in tralalaul cliepelor ce trec
nu, nu o sa cobor din carusel, dar o sa il mai opresc din cand in cand..
sunt cu gandul deja acolo…inchid ochii si vad copacii mandrii si cerul de un albastru imposibil…, din nou simt clipele inainte de a se scurge…
maine…
…o sa sarut stanca alba , salbatica, apoi o sa imi ingrop fata in iarba uda si o sa visez..o sa visez ca zbor, fara aripi…in cercuri nebune precum pasarile de prada…
departe…
milioane…
simt cum imi cad mainile de oboseala, am fost la panou…azi am inteles ceva, am inteles de ce zambesc, am inteles spre ce ma indrept…
oboseala placuta si licurici in suflet
stiu ca o sa reusesc si ca timpul nu a fugit nicaieri
2 zile superbe..n-a fost soare pe cer atat cat mi-as fi dorit dar soarele a fost in mine cel putin sambata
primul meu traseu de mai multe lungimi de coarda, traseu usor-Creasta Generalului-, dar de mai multe lungimi, primul rapel lung, trasee mai grele incercate , superb, absolut superb
sambata a fost una din acele zile in care stiam ca orice as incerca voi reusi…sunt zile si zile, zile bune, in care totul iese, si zile proaste in care oricat ti-ai dori nu reusesti
am incercat un traseu greu sambata, la Bolovanul Prostului, un traseu cu prize sapate, nu stiu cum se numea la care ma uitam de jos si imi spuneam-e sf-oare cum ar fi daca?
si am incercat, mansa, cu multe opriri, si multe incercari, si multe caderi, cu sfaturi de jos, cu incurajari, cu glume "bune" :-nu o sa reusesti, da-te jos-…si mi-a iesit, da mi-a iesit.si m-am simtit fantastic dupa, aveam senzatia ca zbor, ca plutesc…stiu , stiu, stiu ca atunci cand ma incapatanez reusesc si ieri m-am incapatanat, sa fac ceea ce parea imposibil pentru mine de facut…
pai da, ca sunt berbeaca, si orgolioasa si ce incearca altii trebuie sa incerc si eu, cu cat pare mai sf, cu atat mai mult ma incita…
hei si seara cu mult vin si multe hohote de ras,m-am distrat, m-am simtit bine…tralala ca de obicei, eu cu mintea in pioneze si pionezele colorate ) poate de la vinul cel rosu, elfcrissianisme :) aiureli de-ale mele, ca mie imi plac aiurelile
da, o zi frumoasa, cum spuneam, una din zilele in care totul e asa cum iti doresti sa fie, in care intinzi mana si iei, petru ca vrei, fara dar , si fara parca, cu siguranta, multa siguranta :) asa pur si simplu…;)
azi a fost altfel, a fost frumos dar nu am mai putut sa trag, o parte lene, o parte oboseala…
am genunchii groaznic de loviti, o gluma pe care nu am inteles-o , o cadere provocata cand coboram si din care nu mi-am revenit la timp, si un prag incapatanat care nu s-a dat la o parte cand am trecut pe acolo:) mda….hai sa zicem ca prin absurd am inteles gluma…doar sa zicem (mda..berbecii iarta , dar nu uita-prietenii stiu de ce.. ;)
acum ma gandesc sa dorm, nu am somn, nu am avut inima sa vin direct acasa asa ca m-am oprit la o bere, si am mai ras , nu putin ci mult…iar acum nu am somn, as sta si as povesti ore, ma gandesc, ma gandesc cu ciuda la traseul pe care as fi putut sa il fac azi daca treceam de pragul psihologic, ma gandesc cu placere la traseele facute ieri, ma gandesc ca a fost un wend super fain…
astept pozele, de abia astept..
la cocotz in rasnoave…
sa imi tineti pumnii sa am soare
paaaaaaaaaaa:)
un castron de lut si capsuni jucause
nu am luat inca nici una, mai astept, acum doar ma bucur de parfumul dulce
o sa musc cu pofta si o sa simt gustul verii, fierbinte si rosie…
nu inca… mai este timp, vara asta va fi lunga…
iar imi vine sa o iau razna asa…
am iesit si m-am plimbat prin ploaie, ca desteapta cu pantofiorii cei albi care au devenit gri…mda , de’ale mele elfcrissianisme…nu-i bai
am baut suc de portocale si mi-a trecut supararea pe vreme si pe chelneri tampiti care nu au ceai, nu au cafea, dar au meniu cu 100 de chestii, asa degeaba, ca daca ceri… , pe terasele din cartier care sunt ok ca terase dar groaznice in interior….
si acum vreau sa vad un film, mda, stare de duminica, nu imi place duminica…noroc cu sucul de portocale
si cu cele vorbe multe si haioase
dulce sucul…sucul doar ?eu nu beau suc de portocale, ce mi-o fi venit ? clar, pentru ca ploua , cica…
asa, cum ziceam , incerc sa ma uit la film…
da mi-e leneeeee maaaaaaaaaaaaaaaa
sau despre personaje pe o scena dezbracata de decoruri
atunci cand din gesturi construiesti panze de paianjen
cand scenariul pare prea simplu actorii uita rolurile
si atunci soptesc printre randuri
……
da , iluzia satisfactiei , o jucarie periculoasa…
reflexiile din oglinda sunt altfel….
imi place jucaria asta, imi place sa citesc cu ochelari de soare, rolul lui Pacala te face sa vezi lucrurile exact asa cum sunt
….
ciudat nu? cum iluziile simple nasc aparente certitudini…si cum crezand in ele personajele dispar…si devin ceea ce sunt de fapt
actorul, lenes isi spune, gata, am gasit replica perfecta, de ce sa mai repet rolul ? )
….
face parte din joc, si eu zambesc …zambesc mult
am creioane colorate si foi albe de hartie
sa desenez un carusel?
terasa Cafenelei Bucurestiului de altadata…
muzica strazilor cu piatra cubica si umbra grinzilor de lemn
vin alb sec in care se odihneste timid lumina galbena a felinarelor
a venit vara, stiu
de dimineata cand am deschis mess-ul, mi-a sarit in fata o legenda …offline ma astepta sa o citesc
legenda lacului Sf. Ana, atat de drag mie…
apoi, am mai primit o poveste-legenda muntilor Retezat
ce inceput de zi frumos…multumesc pentru soare
later edit : nu as sti sa o povestesc atat de frumos, dar o gasiti aici : http://www.ici.ro/romania/ro/turism/c_sfana.html
:-*
stii cum e viata ? cum o vad eu?
ca pe un maldar de cutii cu bomboane
unele colorate, altele imbracate in ciocolata…unele din care musti cu pofta , altele pe care le topesti incet , pe unele le rontai in graba, din altele doar gusti…clipe, bomboane, unde e diferenta?
stii de ce nu imi place culoarea gri in care se imbraca uneori padurea?
pentru ca nu are nimic din nebunia curcubeului…
si nu, nu merg pe carari batatorite de altii, alerg pe carari desenate de mine
si inca ceva..nu e, nu a fost rautate…doar o clipa din miile de clipe prin care trecem…frumoasa ,tocmai pentru ca a fost asa…pentru ca involuntar mi-am dorit-o doar clipa
daca ar fi fost mai mult de atat nu ar mai fi insemnat nimic
eu am invatat sa ii fur timpului doar ceea ce vreau sa ii fur, las restul sa se cearna prin sita…avem nevoie si de nisip si de valuri…si de verde…mult verde
noapte buna, sau buna dimineata
da astazi, chiar astazi vara s-a oprit la opt fara un sfert in paharul meu cu limonada dulce acrisoara si mi-a zambit
si i-am zambit si eu dar umbrela fara alb si verde mi-a spus: gata ti-ai luat portia de soare, stii ca ai putea sa faci insolatie, asa ca am plecat
va fi vara si maine, nu-i asa ?
am vrut de mult sa imi scriu..da mie..
imi sunt datoare cu niste explicatii…da…chiar sunt
as fi vrut sa imi scriu despre artificii si despre oceane de lava, despre dans in piruete nebune, despre pahare de vin golite, despre hohote de ras …as fi vrut sa imi scriu despre zbor…si despre cer albastru
vreau sa imi spun mie, asa in soapta…sunt aici, ascunsa bine, dar sunt aici
altfel decat par, altfel decat par, altfel decat par
dincolo de agitatia colorata, dincolo de gesturi traznite, dincolo de orice…
vorbele curg in cascada, dar gandurile imi sunt ca lacurile adanci de munte
parca ard, ma aprind in fiecare zi si ard pana la ultima scanteie…si de fiecare data in cenusa calda ramane sufletul alb
de ce alb? poate pentru ca ideile au culoarea flacarilor….
da…ma gandeam sa imi scriu despre joc..despre jocul de carti
cu cartile pe masa sau nu? cu ele pe masa spune copilul, cu ele pe masa spune femeia, cu ele pe masa spune elful…da..nu stiu sa joc altfel…stiu sa ma joc, dar nu stiu sa joc altfel…
contradictie? nu…vorbesc despre lucruri …diferite dar care merg in paralel
ma joc mult dar joc putin cu adevarat
dificil, dificil de exprimat…imi este greu ..de ce oare?
poate pentru ca eu nu las garda jos decat foarte rar? poate pentru ca nu o fac decat atunci cand merita? poate…joc cu cartile pe masa dar intotdeauna cu prudenta…sau cu nebunie..cine stie
nebunii sunt frumosi…mult timp nu am stiut asta, acum stiu
ce incerc sa imi spun de fapt?
ma intorc inapoi in timp, nu mult, ma intorc cu cateva zile in urma in biserica alba de pe malul Dunarii…in care m-am simtit atat de mica si totusi atat de mare…
am vrut sa fug…sa imi ingrop fata in maini si sa fug… si ochii nu vroiau sa fie priviti…nu….ochii nu puteau fi priviti…
doua lacrimi imi soptesc sa ma bucur de valuri, doua lacrimi imi soptesc sa ma bucur de drum…doua lacrimi imi spun ca am dreptul sa cred, doua lacrimi imi spun ca am dreptul sa fiu
ma vars in clipele care ma inconjoara…nu, nu ele trec prin mine, eu trec prin ele…
ma intorc inapoi in timp, nu mult, ma intorc cu cateva zile in urma la stanca de care mi-am agatat visele … umbra mea priveste catre cer…da umbra…doua zambete imi soptesc ca visele au si ele aripi…doua zambete imi soptesc ca visele nu au lanturi
ma intorc inapoi in timp, nu mult ma intorc cu cateva zile in urma si mai beau o gura de vin alb si mai rad un pic…
ma intorc inapoi in timp, nu mult, ma intorc cu cateva zile in urma si ma cert nu mult dar ma cert asa…cum cearta un om mare un copil…
da…ma arunc in gesturi ca sa uit gesturi…nu, nu cu rautate…e aproape inconstienta..atunci cand nu simt dansez
……………………………………
e ciudat, cumplit de ciudat…daca m-as privi din exterior nu as reusi sa vad decat zgomot…nu as reusi nici macar sa imi zaresc conturul….
de ce sunt zgomot? de ce?
ma desenez cu creta colorata dar pastrez ascunsa in buzunar o bucata…nu nu spun ce culoare are…
oare ce inteleg ceilalti din mazgaleala de pe asfalt? tare imi e teama…tare imi e teama ca nu vad decat liniile in zig-zag
tare imi e teama ca daca m-as privi cu ochi straini si eu as zari aceleasi linii
pentru ca m-am costumat in ele
…………………………………………….
sunt cumplit de zapacita si cumplit de serioasa
si cumplit de tacuta desi vorbesc atat de mult
……………………………………
par ca o furtuna si de fapt sunt doar vant…cine sa ma inteleaga?
pai stau si ma gandesc: cine sa ma inteleaga daca nu ma las inteleasa …zau asa
………………….
prea multe cuvinte prea multe
………………………………………..
ma simt intr-un fel azi…fir-ar sa fie….ma simt intr-un fel
in Herculane
5 minute de net in pauza dintre cocotz si piscina
v-am pupat ne “vedem” saptamana viitoare
aproape am terminat de facut bagajele..da , aproape, pentru ca am mai lasat cate ceva pentru ultimul moment…ca si cum as avea in fata o cutie de fursecuri din care tot mananc
nu stiu de ce, dar stiu ca nu pot sa dorm, niciodata nu pot sa dorm atunci cand plec
da…plec in cateva ore si cand gandesc “plec” parca totul in jurul meu se transforma in ecou …si vorbele inganate se lovesc de pereti plec, plec, plec….
maine…de fapt azi..Herculane
stanca, deja imi este dor…nu stiu daca ea ma cheama pe mine sau eu pe ea
nu stiu daca eu ma sprijin sau ea ma sprijina
stanca creste in mine rece si mandra si sufletul imi devine cald precum gandul unei pasari ce a gustat zborul pentru prima data
cand intind mana stiu ca trebuie sa o rog, sa ii vorbesc, sa o ascult…
vrea sa o inteleg…nu, nu sa o cuceresc, nimeni nu o poate cuceri, doar sa o inteleg, si sa o urc, si sa o admir…
o intreaga lume de senzatii intr-o clipa
dar clipele sunt facute din farame de infinit
sunt multe povesti intr-o bucata de piatra, fiecare pas un cuvant , o idee
………….
mi-e dor de verde si de albastru, albul si griul sunt deja in mine
cateva ore..si drumul va aluneca grabit ..
as vrea sa dorm, dar nu pot
sunt doar asteptare atat…
plec,
si va sarut cu drag
astazi Johnny a intrat in viata mea
Johnyy cel rosu si nebun
daaaa, Johnny, bicicletul meu ! cum? nu stiati ca exista si bicicleti? pai asta e discriminare
sa trecem peste acest aspect….
eee, prima zi , zi agitata pentru el
intai mergem in parc, o tura lejera, odihna pe malul lacului la un suc…apoi spre casa (oprire neprogramata in drum la o salata verde si un gratar)….apoi seara
lui Johnny i-a placut in parc asa ca ne-am gandit sa mai dam o tura, terasa, sporovaiala placuta…din nou spre casa
spre casa??? nuuu, caci suna telefonul, si Johnny zice, da, bere sa fie si daca-i bere sa fie in Jack
Bucurestiul seara, strazile luminate, vantul suierand la ureche, lumini ce acum se aprind..e multa agitatie in orasul asta, parca un val merge catre centru
Jack, o bere, doar atat…parca e prea pustiu? prea multa liniste pentru sambata seara?
hai in HH
Johnny nu stie drumul, nici eu nu-l stiu (mda, il stiau doar cele 4 roti ale cate unui taxi galben ce ma ducea de obicei acolo ), dar alergam, ne mai intoarcem la prieteni, mai furam o gluma din mers, o frantura de discutie…
l-am parcat pe Johnny in HH, ii place, un tembel cu ochelari de soare rezemat de un zid il priveste ciudat…
Johnny il ignora, priveste amuzat , asculta muzica…
s-a facut tarziu, “astazi” este deja “maine”, sa plecam?
Bucurestiul noaptea…
lumini ce s-au aprins deja, lumini ce se sting acum..strazi colorate, pline de zgomot, Calea Victoriei, Romana, Universitate…
strazi pietruite , unde nici pasii nu mai au glas…parcul pustiu, uitat de lume….acasa? acum? dar in Studio lumea petrece inca…deci hai in Studio Johnny…:) in Studio o sa te simti ca acasa
heei zi agitata nu-i asa? ziua asta in care Johnny cel rosu si nebun a intrat in viata mea
dragoste la prima pedala, zau asa
acum doarme, deci ma culc si eu
noapte buna
si nici nori nu sunt
e senin si chiar pot sa vad Carul Mic…
nu, nu sunt buletin meteorologic si nici nu am baut nimic
stiu ca ma priviti mirati de sub umbrele dar mie imi vine sa zambesc
sa fie clar ! :)
da , “clar” pentru ca uneori imi plac lucrurile clare
si daca “uneori” ar fi azi as putea spune ca lucrurile clare sunt dragute, asa , asezate la locul lor
simpatice de-a dreptul chiar
si inca ceva , asa , ca nota catre mine: copacii sunt facuti pentru umbra ! asta daca as incerca vreodata sa ma ascund dupa…nu, nu o fac, tocmai din cauza asta am zis :”nota”
pe bune ca imi vine sa zambesc, si sa sar intr-un picior si sa imi fac doua codite
si sa citesc povesti cu pirati
pai uite chiar zambesc
prietenii stiu de ce
tocmai pentru ca sunt prieteni
primul meu traseu de 30 m
si pentru prima data cap de coarda la stanca…eee..nu pana in top , dar data viitoare va fi
cand eram mica aveam tricicleta…taram dupa mine rotile zanganitoare prin toata curtea si visam sa am o bicicleta
a venit si ea, bicicleta rosie pe care “zburam” pe ulitele copilariei
a trecut mult de atunci, m-am mai plimbat de cateva ori, cu biciclete imprumutate sau inchiriate…dar niciodata nu m-am mai dat asa…serios
imi doream sa imi cumpar, aveam senzatia ca trebuie sa imi cumpar , stiam cat de mult imi placea pe vremuri….dar tot amanam..in sfarsit saptamana asta m-am hotarat sa imi cumpar
vineri primesc o invitatie ” vii in wend sa ne dam cu bicla ?” “pai n-am bicla inca, sapt viitoare o sa imi cumpar” “las’ ca se gaseste”
asa ca azi, pe la 11 ma intalnesc cu prietenii ” unde mergem?” “la branesti”
eee si ce imi inchipuiam eu -plimbarile din copilarie- si ce a fost pai da…total diferit
in primul rand ca am mers prin padure, ceea ce mi s-a parut fantastic, sa mergi asa hai hui inconjurata de copaci infloriti, si pasari …ce e drept, greu, greu pentru ca nu mai mersesem niciodata pe drumuri de genul asta , mai un damb, mai un sleau, mai o balta cu apa ce trebuia ocolita, mai un drumeag sus pe marginea lacului, mai o crenguta ce te pocnea peste casca (noroc cu casca)-alta crenguta care se incapatana sa te zgarie.., mai o musculita ce iti intra in ochi (pai da ca nu mi-am dat seama sa imi iau ochelari), mai hai cu bicicleta in brate ca e un sant de trecut…
in al doilea rand greu pentru ca e nevoie de rezistenta-conditie fizica, am mers astazi peste 40 km si zau ca nu stiu maine daca febra musculara ma va lasa sa ma ridic din pat cum spuneam, pe vremea cand ma dadeam eu cu bicla….ma dadeam altfel..acum ,azi , dupa atatia ani am simtit ca “trag ” mai greu (ei, dar bine ca cei cu care am fost m-au ajutat
ce sa zic…mi-a placut, mi-a placut fantastic de mult..saptamana viitoare imi cumpar, nu mai pot fara mi-a placut drumul, mi-a placut senzatia de zbor, mi-a placut totul
sunt franta de oboseala acum…dar este o oboseala placuta
o zi frumoasa, plina , cu soare si multe zambete
nebunul a mai plecat?
sa-l prind de picior si sa il intreb: incotro hoinarule?
2 pasi si o pirueta…o reverenta si o soapta…
sau poate era zambet?
sa imi raspunda soarele…
cea mai frumoasa zi de nastere din ultimii 29 de ani , nu nu exagerez, asta simt, asta am trait…
nici nu stiu ce sa zic ..prieteni vechi si dragi, prieteni noi si dragi de acum,al meu frate si ai mei veri, gasca mea nebuna si iubita de cocotzatori…
el comandante in care deja ma simt acasa cu ale lui ziduri de caramida si muzica ce nu iti lasa picioarele sa stea locului…
si gandurile mele ce o luasera razna….
12 noaptea , de 24 de ori (prietenii stiu de ce) pana in tavan fara teama ca nu voi fi prinsa – daaaa stiu , trebuia sa ma agat acolo , nu-i nimic, data viitoare
va multumesc dragii mei ca ati fost , ca ati impartit cu mine noaptea asta frumoasa…va multumesc pentru vorbe, pentru gesturi , pentru suflet, pentru ca sunteti minunat de nebuni si alaturi de voi pot fi asa cum sunt fara sa ma ascund dupa perdele de ceata …fara sa ma prefac…
simt ca s-a nascut o amintire frumoasa
chiar simt
si sunt vesela si nebuna si cu chef de dans si de zgomot….
sampania de abia isi mai stapaneste bulele , tortul zambeste cuminte de dupa dantela de ciocolata iar eu astept sa inceapa petrecerea….
sa cante muzica deci
Happy birthday
de mult simt nevoia sa scriu asta
ma uimeste ceva, a inceput ca o gluma, a continuat , acum deja este obisnuinta:
in ultimul timp, de aproape un an, toate, dar absolut toate persoanele care m-au intalnit pentru prima data, fara sa stie cati ani am, mi-au dat invariabil varsta asta : 24!
nu 23, nu 25, nu 29, nu 30, ci atat , fix 24
si imi pun intrebari, o multime de intrebari…
de ce oare, brusc, lumea ma arunca inapoi in timp, inapoi cu 5 ani…???
oare acolo am incetat eu sa mai cresc?
si daca fac un calcul, si daca privesc umbrele anilor ce au trecut prin mine ma cutremur…
ma bucur si plang in acelasi timp…da am puterea sa recunosc, m-am oprit la 24, am murit la 24, 25 si m-am nascut acum din nou, m-am trezit din somn si o iau de la capat, mai nebuna ca oricand
sufletul sta cateodata pitit in priviri, iar ochii mei sunt plini de scantei
24, si ma sperii, 24 si ma intreb, 24 si rad… pot, am dreptul?
da , imi raspund, DA, nu numai ca am dreptul, dar chiar daca nu as avea dreptul tot nu s-ar schimba nimic
ce ma intristeaza ? ca atunci cand am avut 26, 27, 28, priveam de fapt in oglinda un om mult mai batran, simteam cum timpul se taraste ingrozitor de incet, priveam zilele curgand egale prin fata mea , prea mult gri, prea mult gri
acum ? parca sar din piatra in piatra, parca vin si parca plec intr-un vartej nebun, parca musc din mere trosnind, parca zambesc in somn… chiar si cand sunt trista, si mai sunt trista, stiu ca a doua zi dansul va reincepe …
m-am regasit, m-am adunat, sau si mai bine spus, acum m-am gasit de fapt
stiu, SUNT EU, strigand in gura mare , sunt eu si TRAIESC, sunt eu si MA JOC, sunt eu si IUBESC, sunt eu si GANDESC….cu forta celor 24 de ani pe care i-am gasit la 29
P.S. SAMPANIA ROSIE DE CRICOVA ESTE LA RECE SI ASTEAPTA MA SARBATORESC PE MINE, MAI DEVREME CU CATEVA ZILE, SI DEJA SIMT CUM IMI INTEAPA VARFUL LIMBII BULELE NEASTAMPARATE
explozie de sentimente ca mugurii
iarba tasnind indraznet din pamantul bolovanos
as merge ca pe o poteca prin padurea de copaci infloriti, sa imi imbrac in alb gandurile
vreau soare !
imi este sete de raze curgand in cascada peste sufletul meu
imi este sete de viata
catelul Catel ma priveste cu ochi mari de sticla de pe prispa…
il simt cum se framanta, are un “Ham” lipit de varful cozii dar nu indrazneste , tacerea mea il face sa fie dubios de cuminte
au inflorit copacii si eu stau, mananc dulceata de cirese amare ramasa de asta toamna si ma gandesc la noaptea ce va veni
e cald, doar vantul imi mai zapaceste ideile…
o carte mare cu foi galbene sta uitata intr-un colt, iar eu desculta pe pamantul rece ma intreb de ce povestile nu vor sa vina acasa…
hai Catel, hai sa ne cautam visele…
trei cesti fata in fata , trei arome…
ceasca cu aroma de caramel e trista, rade si vorbeste mult, dar e trista
ceasca cu flori de portocal viseaza…are intrebari in ochi si in suflet
ceasca cu amestec de fructe e vesela..are la ce visa si e vesela…
multe cuvinte, fum ce se amesteca cu aburul
gesturi, multe gesturi, si ganduri
dupa amiaza perfecta cu iz de prietenie
as vrea sa imi fie somn, sa ma culc si sa ma trezesc intr-o lume in care cuvintele nu sunt simple jucarii cu care sa arunci dupa cum poftesti….sau pe care sa le arunci…tot una…
as vrea sa dorm si sa uit ca am ganduri, sa uit ca am sperante…
dar nu…trebuie sa privesc cu ochii fara lacrimi spre maine, spre un maine in care soarele nu arde ci incalzeste…
sunt eu cea care crede, sunt eu cea care iarta , sunt eu cea care va zambi….
nu, nu am voce, dar vreau din tot sufletul sa cant…
parca o mie de chitari si-au facut cuib in inima mea
si e noapte si azi inca si parca as vrea sa fie maine, si maine as vrea sa fie noapte , ca sa vina mai repede miercuri si tot asa…
sunt rare, atat de rare momentele in care sar intr-un picior din minut in minut , din ora in ora, sunt atat de rare incat imi vine sa imi fac doua codite sa rontai mere verzi si sa ma stramb in oglinda
gandurile mele torc precum pisicile lenese….
afara e frig si eu beau ceai dintr-o cana cu desene chinezesti
timpul s-a oprit, a inghetat si el…si eu savurez linistea
e atat de bine sa ma regasesc intr-o duminica…singura zi din saptamana in care nu as putea sa fac nimic altceva..pentru ca duminica inseamna uneori sfarsit, sfarsitul clocotelor noptii, sfarsitul muzicii ce curge in valuri, sfarsitul rasetelor ascunse in pahare de vin rosu…
asa ca acum stau, stau si las clipele sa treaca pe langa mine, de maine voi trai din nou
comentarii recente