canta greierii

rotund la usa de lemn negru care scartaie din cand in cand

rar, ca pasii asezati ordonat pe o strada din imaginatia mea

greieri prosti…repeta aceleasi refrene tampite

m-am asezat cu mainile incrucisate in fata oglinzii ca sa imi pot intipari in minte negarea

astazi n-am chef de refrene, nici de vin rosu, nici de ganduri aspre

astazi visez crud si ascult crengile cum bat in geam

am zis ca nu tresar, am zis, dar nici eu nu ma cred

mi-e dor de mine, dar pana si asta mi se pare fara sens

prea matematic..nu , nu frunzele, nu florile mov

si daca timpul meu e stramb si orb?

handicap de toamna

doamne, ce dor de hai-hui

si foame cu colti de fiara tanara

si ce ma enerveaza greierii…

somn cu frunze

mi se pare ca uneori, atunci cand zambesc nu sunt chiar eu, iar cand rad in hohote ma transform in intregime

mi se pare doar

in esenta , gesturile care ma nedumeresc imi aduc aminte de aer proaspat, cer albastru ,iarba cruda….

de ce?

de ce ma sperie ochii ce privesc pana in suflet? de ce imi este frica sa tac si acopar cu vorbe colorate spatiul intins si alb al unei zile? sau al unei nopti?

ar putea sa imi creasca spini in loc de degete, ar fi mai simplu

am pofta de o cafea mare si neagra in-o ceasca de lut ars fara modele

prea multe adjective

prea mult orice

pietrele stiu mai bine