You are currently browsing the monthly archive for februarie 2008.
atat de multa primavara incat doare 
cautand aseara pe net versurile de la Placebo – Meds mi-am adus aminte de liceu, de vremurile cand internetul era poveste si noi scoateam versurile de la melodii deruland inainte si inapoi casetele rasrascopiate…si mai era cate o piesa prost inregistrata (de unde casete originale ? si ne chinuiam , si ne chinuiam…
isi mai aduce cineva aminte ?
ca ma simt nitzel dinozaur
pffff
ma certa arpi zilele trecute ca ma ascund dupa degete..
nu mai arpi nu ma ascund dar is mai faine lucrurile cand le spui folosind vorbe cu spiridusi, sunt aceleasi, tine doar de exprimare si de perceptie, iar printre randurile rosii cine ma cunoaste stie citi
ma uit la titlul de l-am pus si ma intreb ce s-or intreba cei care il vad
si parca mi-e lene ca simt ca e condensat totul in titlu si ca nu as mai avea nevoie si de altele, multe si marunte
adevarul este ca obosesc cand sunt nevoita sa explic
pentru ca eu cred ca se vede 
daca as avea un pahar de vin rosu l-as ridica in sus, in soare sa ii simt culoarea precum sangele si as inchina pentru mine …
pai da, si rada cine-o vrea….
miserupe de cei care nu pot vedea mai departe de gesturi si de chip…de ce truda sa ii fac sa vada mai departe? ideile, sufletul, sa imi asculte parerile…
era o vorba cu niste margaritare si niste animalutze nu tocmai simpatice
n-o s-o spun, spun doar ca eu sunt carte deschisa pentru prieteni si carte colorata si lucioasa pentru restul , nu ca pe cei din urma nu i-as lasa sa citeasca numai ca daca nu vor, ce atata bataie de cap sa ii conving? sa castig ce ?
si asta-i, nu ca nu ma intriga , dar atata timp cat eu ma cunosc si ma plac si cat cei pe care ii plac ma cunosc, restul e deja film comercial
si eu nu prea gust genul
ce ciudate sunt oglinzile pe care ti le aseaza in fata parerile celorlalti
le consideri mai pure? mai pline de valuri? mai false? e oglinda reala cea in care te privesti sau e oglinda din Alba ca Zapada ?
adevarurile sunt atat de transparente si de fragile…crosetate din picaturi ce se aduna si se destrama
ma gandesc la puzzle, ma gandesc cum as aranja fiecare gramajoara de figurine intr-o cutiuta cu eticheta albastra…doar amestecate mi-ar da raspunsurile la intrebarile din care sunt formata..separat..fiecare ar insemna altceva
sunt momente in viata cand esti spectator inactiv la piesa ce se deruleaza pe scena in fata careia te-ai trezit din pura intamplare
sunt ciudate oglinzile, dar ele reflecta mereu ceva, nu pot arata ce nu exista chiar daca doar farame de realitate
un pic din ieri, un pic din azi, un pic din maine
importante sunt culorile cu care imbraci lutul, si cuptorul in care il arzi
………………………………..
putin mirata, putin cu zambet in coltul buzelor
nu stiu daca recunosc oglinda prin fata careia am trecut dar cu siguranta sclipirile ei m-au ajutat sa o gasesc pe cea prin fata careia trec acum
mi se pare ca amestec prea multe culori indraznete…
uneori mi se pare ca flacarile sunt prea inalte
rad, cum poate nu rad decat globurile de cristal cand se sparg
e toamna si e vara si e primavara in mine, niciodata iarna desi afara ninge
de ce imi rasar cirese rosii la urechi atunci cand ma uit in oglinda ? si de ce intind mana nu ca sa cert ci ca sa imi asez o suvita rebela ?
si imi e drag si imi e ca dimineata cand lenea e de pisica neagra
de parca as lua o carte veche de multe ori citita si m-as aseza intr-un balansoar la umbra unui nuc batran
si e azi ca atunci cand nu puteam sa vorbesc dar imi era sufletul plin de greieri ce stiau toate cantecele
si imi e azi ca atunci cand iarba verde cuteaza sa muste din negrul pamantului inghetat
si e cu dar si cu poate caci si cei mai nebuni vulcani se sting odata si in urma cenusa ingroapa umbre ce au dansat
daca timpul ar fi un singur semn de intrebare nu as sti unde sa il asez…
………………………….
si mainile ridicate spre a face se opresc si asteapta
si cuvintele ce s-ar fi nascut pe buze daca ar fi rasarit stelele adorm
si povestile se intorc acolo de unde ar fi venit
uneori noaptea …
nu fluier…doar merg
in principiu ar fi trebuit sa ma gandesc la pitigoi, dar am eu asa vaga impresie ca pitigoii sunt nitzelus prea simpatici pentru niste idei ce imi treceau prin cap si ca nu ar merita chiar toate cuvintele ce nu se gasesc in dictionar dar imi atarna pe buze
in principiu doar, pentru ca de fapt zambesc
ca viata e faina, ca imi place ziua de azi, si mi-a placut cea de ieri si va fi fantastica cea de maine
de foaie verde si de luna plina si de aiureli
pai da … ca imi bateau piticii cu ciocanele ascutite in cap si eu ma chinuiam sa ii trimit la culcare
ca pana la urma nu ma intereseaza ce nu ma doare si nu ma doare pentru ca gradina e mare si gardul nu prea inalt
da, mintile cretze fac pui mai repede …
ca firmiturile de turta dulce pot fi ciugulite de pasari, deci e mult mai intelept sa folosesti pietricele….
asta daca te intereseaza drumul, cel de intors acasa….
turta dulce e mai simpatica aparent dar….
pariez pe pietricele, si daca nu se gasesc prin zona pe ramurele de copac 
eu desenez licurici somnorosi…ii desenez cu cerneala neagra si cu putin praf magic
imi este drag de ziua de azi si gandul a plecat sa hoinareasca peste coline verzi pline de margarete
un deget sprijina spranceana ridicata a mirare si ceasca de cafea parca se ridica singura spre buze
protestez impotriva norilor si a ploii
si rontzai pere galbene…merele au ramas la pitici
uneori simt nevoia acuta de a-l inlocui pe “pentru ” cu “de ce nu? “
uneori simt nevoia sa afirm ca egoismul are si el rostul lui in lume
nu rautate, nu lacomie…nu… doar sentimente amestecate, cateodata ganduri prea intense…
uneori ma privesc cum ard, nu cu scantei, nu mocnit, ma privesc cum ard cu flacari obraznice….pana la scrum
nu stiu sa fiu jar..jarul sopteste…
mereu am spus ca nu cer, eu iau…chiar daca doare, chiar daca nu
peceti pe foi neatinse de cerneala…si nu stiu de ce…, poate din cauza ochilor ce alearga nebuni inaintea timpului ce se va scurge…incercand sa-l cuprinda
ma enerveaza tabla de sah si totusi joc cu incapatanare
da, berbec, sau elf, sau copil…dar e frumoasa panza de paianjen ce se intinde intre colturi
si gesturile, si vorbele inteapa si eu zambesc, mereu altfel
as putea sa spun “stiu povestea asta ” dar care ar mai fi farmecul ?
orice teatru are un public, o scena si actori ce vand vise
iar mie nu imi place matematica
care a fost cu mult soare primavaratec…
o sambata perfecta langa Valenii de Munte, bolovani “virgini “, un rau si o padure ce abia asteapta sa fie cutreierata
comentarii recente