You are currently browsing the monthly archive for martie 2007.
cred intr-un castel de stanca de pe ale carui inalte ziduri pot vedea pana departe in zari lumea…cred in picaturi de roua din care sorb cu sete diminetata pentru a uita grijile ce mi-au bantuit somnul, cred in clopotei fermecati ce scuturati alunga teama, cred in aripi de zane falfaind sub cupole verzi, cred in carari ce iti poarta singure pasii, cred in iarba fiarelor ce dechide porti ferecate de vrajitoare…
…………………………………………………….
mi-am luat tolba si arcul si am plecat sa cutreier prin codrii de argint …
aud suntetul cornului, aud chemarea…
nori se aduna si marea incepe sa clocoteasca in adancuri…
balauri negri vin sa ucida povestile…
am nevoie de ganduri bune sa poarte sagetile pe care le trag…am nevoie de inimi batand puternic, am nevoie de mii de glasuri care sa spuna “eu cred”, “eu cred in vise”
altfel….pesterile vor ramane doar pesteri, fara pitici sapand dupa comori, lacurile nu vor mai avea barci fermecate , oglinzile nu vor mai indeplini dorinte, florile vor ramane flori pentru vesnicie si nu se vor mai transforma noaptea in zane dansand, calului din curtea bunicului nu ii vor mai creste aripi cu care sa zboare pana la stele si…si toti elfii vor muri, zdrobiti de adanca tristete, deci va rog, va rog sa credeti in vise….
cand caus palmele s-au strans sa prinda putinele picaturi de ploaie…
cand cu teama varful degetelor atinge oglinda tremurand…
plutesc nuferi ca barci de ingeri picate din pulberea stelelor…nuferi galbeni intre ale caror petale sa iti odihnesti gandurile …
ce minune tine prinsa intre cer si pamant dantela de nori?
cine toarce visele? si le trage in fire lungi de borangic ?
simt cum tiptil imi patrunde noaptea in suflet, se strecoara ca un greiere incaltat cu opinci de sticla 
sssst…liniste…sa adormim ideile, sa lasam vorbele pentru paginile zilei de maine si sa imbracam zambetele in valatuci de ceata….sssst, sa lasam obloanele de iedera peste ochiul de apa si sa stingem felinarele licuricilor
tic-tac, miezul noptii vine grabit..
ssst, som usor ….
leapsa de la Edelia , asa ca ma conformez si zic :
1) increderea in oameni, mai bine zis increderea totala in oameni
2) modestia-da stiu am pierdut-o undeva pe drum dar cateodata e mai bine fara
3) serile calde de vara cand stateam la povesti in fata curtii bunicilor
4) o casa-nu cred ca imi lipseste neaparat, dar daca trebuie , trebuie, de fapt imi lipseste o casa luata fara avans-ca sa pastrez avansul si sa pot porni mai departe cu maretele mele planuri :) alambicat rau stiu…
5)multe ore de somn–mai mult de 4/5 ore pe noapte nu mai reusesc sa dorm-si se simte
si nu ma opresc si mai zic una :
6) imi lipsesc niste ani, de fapt simt ca am pierdut timp pretios in care puteam sa fac escalada, regret ca nu m-am apucat cand aveam 19 ani, nu 29, dar promit solemn sa recuperez din mers
asta-i si dau mai departe leapsa la : Vali ; Coltzisor ; Andrei ; arpeges ; lady si Sfinx
asa in nestire, pe un drum marginit de copaci verzi, sa simt cum imi suiera vantul la ureche
peste campii fara sfarsit, sa strivesc iarba frageda , sa sfaram bolovanii tari de pamant
cu gandul spre soarele galben…
sa ascult muzica si sa alerg
sa intind bratele si sa cred
sa inchid ochii si sa zbor
apoi sa vina ploaia…furtuna…sa ma scurg printre fulgere…printre tunete
sa imi las sufletul sa danseze …
si e argintiu, si zapacit si canta
Hei, fricks tu ai venit cu ideea deci ii esti nanas
hai da-i niste cd-uri ca plange de foame
cea mai frumoasa zi de nastere din ultimii 29 de ani , nu nu exagerez, asta simt, asta am trait…
nici nu stiu ce sa zic ..prieteni vechi si dragi, prieteni noi si dragi de acum,al meu frate si ai mei veri, gasca mea nebuna si iubita de cocotzatori…
el comandante in care deja ma simt acasa cu ale lui ziduri de caramida si muzica ce nu iti lasa picioarele sa stea locului…
si gandurile mele ce o luasera razna….
12 noaptea , de 24 de ori (prietenii stiu de ce) pana in tavan fara teama ca nu voi fi prinsa – daaaa stiu , trebuia sa ma agat acolo , nu-i nimic, data viitoare
va multumesc dragii mei ca ati fost , ca ati impartit cu mine noaptea asta frumoasa…va multumesc pentru vorbe, pentru gesturi , pentru suflet, pentru ca sunteti minunat de nebuni si alaturi de voi pot fi asa cum sunt fara sa ma ascund dupa perdele de ceata …fara sa ma prefac…
simt ca s-a nascut o amintire frumoasa
chiar simt
si sunt vesela si nebuna si cu chef de dans si de zgomot….
sampania de abia isi mai stapaneste bulele , tortul zambeste cuminte de dupa dantela de ciocolata iar eu astept sa inceapa petrecerea….
sa cante muzica deci
Happy birthday
citeam zilelel trecute cu mirare si indignare cateva post-uri din blogosfera romaneasca..
se pare ca din ce in ce mai multi oameni cu varste cuprinse intre 20 si 40 de ani considera ca este mai mult decat normal sa petreci mai mult de 10 ore/zi muncind, ca este absolut in regula sa muncesti sambata si duminica -si asta cu regularitate nu pentru ca ai un proiect presant sau…se pare ca li se pare firesc sa isi tarasca din an in an zilele de concediu neluate…
citeam si ma intrebam : pentru ce ? revin la obsedanta poveste a pescarului simplu ce isi traia viata fericit pe malul marii hranindu-se cu ce prindea cu barcuta lui si facand orice isi dorea in rest… si care este sfatuit de un mare om de afaceri sa faca tot posibilul pentru a prinde mai mult, a-si cumpara mai multe barci etc, pentru a putea la batranete sa stea pe malul marii fericit si sa pescuiasca
deci: pentru ce oameni buni? pentru ce sa alergi toata tineretea si sa te dai cu capul de pereti? cine iti da inapoi timpul pierdut? cum iti poate plati cineva acest timp?
este perfect normal sa tragi pentru ceea ce vrei sa faci, oricine o face sau ar trebui sa o faca, nu apreciez lenesii, dezinteresatii , nu ii apreciez pe cei care nu pun suflet in munca lor, este foarte normal sa pierzi nopti sau duminici muncind dar atentie la limite! daca acest lucru devine obisnuinta este grav, foarte grav pentru ca se rastoarna totul…trebuie sa existe un echilibru, asa cum trebuie sa si stii sa te desprinzi de munca in timpul liber
ce sa faci altfel cu banii si mai ales cand? ce sa faci cu puterea sau recunoasterea? iti vor aduce oare fericire? poate, pentru moment, sau mai bine zis pana in momentul in care vei constata cu mirare ca anii au trecut si nu se mai intorc, ca nu ai avut timp sa simti nimic, ca nu ai avut timp sa observi ca au inflorit copacii, ca nu ai stiut cand a nins prima oara, ca nu ti-ai sunat prietenii de ziua lor pentru ca toata ziua respectiva ai fost prins in sedinte , ca nu stii cum arata orasul in care traiesti ziua- pentru ca tu pleci noaptea din birou si sambata dormi pana tarziu ca sa recuperezi…..
concluzie? nici una – doar o intrebare : avem o viata , ce facem cu ea?
nebunul nu ar mai sti sa poarte clipele departe peste creste…
si daca nici ochii nu mai ar mai putea cuprinde nemarginirea…
si daca picioarele ar uita pe unde au purtat corpul obosit dar fericit…
ce as face?
mi-as aduce aminte de soare? sclipind in milioane si milioane de cioburi de gheata ? de gandurile de zapada? de aerul ce mi-a mangaiat fata ? de norii ce s-au oprit pentru o clipa mirati deasupra mea?
de liniste si de vin fiert in casuta de povesti cu flori de colt , …de Gina si Ginel cu al lor zambet vesnic tanar?
de noapte si de frig batatnd la geam ?
de prietenie, mai presus de granitele imaginatiei…? mai ales de prietenie si de drumul lung alb sau verde, ce m-a purtat dinspre “ieri “inspre “maine” trecand printr-un “azi” in care vreau sa fiu…
si iti voi urca cararile fara sfarsit, maine iti voi scutura brazii de ultimele urme de zapada si maine, ah , da maine iti voi saruta stancile albe si dragi
vantul imi va biciui fata si ochii mei vor rade catre cerul albastru
si daca imi vei da ceata , ceata voi fi si eu, si daca imi vei da soare soare va fi si in mine…
voi imprastia norii si ma voi juca cu umbrele….
maine vin munte , sa ma astepti cu inima deschisa, imi este dor …atat de dor…
ei da ! daca eu vreau sa faca 5 pai 5 o sa faca !
ca asa sunt eu, berbeaca si incapatanata, si machidoanca afurisita pe deasupra
de mult simt nevoia sa scriu asta
ma uimeste ceva, a inceput ca o gluma, a continuat , acum deja este obisnuinta:
in ultimul timp, de aproape un an, toate, dar absolut toate persoanele care m-au intalnit pentru prima data, fara sa stie cati ani am, mi-au dat invariabil varsta asta : 24!
nu 23, nu 25, nu 29, nu 30, ci atat , fix 24
si imi pun intrebari, o multime de intrebari…
de ce oare, brusc, lumea ma arunca inapoi in timp, inapoi cu 5 ani…???
oare acolo am incetat eu sa mai cresc?
si daca fac un calcul, si daca privesc umbrele anilor ce au trecut prin mine ma cutremur…
ma bucur si plang in acelasi timp…da am puterea sa recunosc, m-am oprit la 24, am murit la 24, 25 si m-am nascut acum din nou, m-am trezit din somn si o iau de la capat, mai nebuna ca oricand
sufletul sta cateodata pitit in priviri, iar ochii mei sunt plini de scantei
24, si ma sperii, 24 si ma intreb, 24 si rad… pot, am dreptul?
da , imi raspund, DA, nu numai ca am dreptul, dar chiar daca nu as avea dreptul tot nu s-ar schimba nimic
ce ma intristeaza ? ca atunci cand am avut 26, 27, 28, priveam de fapt in oglinda un om mult mai batran, simteam cum timpul se taraste ingrozitor de incet, priveam zilele curgand egale prin fata mea , prea mult gri, prea mult gri
acum ? parca sar din piatra in piatra, parca vin si parca plec intr-un vartej nebun, parca musc din mere trosnind, parca zambesc in somn… chiar si cand sunt trista, si mai sunt trista, stiu ca a doua zi dansul va reincepe …
m-am regasit, m-am adunat, sau si mai bine spus, acum m-am gasit de fapt
stiu, SUNT EU, strigand in gura mare , sunt eu si TRAIESC, sunt eu si MA JOC, sunt eu si IUBESC, sunt eu si GANDESC….cu forta celor 24 de ani pe care i-am gasit la 29
P.S. SAMPANIA ROSIE DE CRICOVA ESTE LA RECE SI ASTEAPTA MA SARBATORESC PE MINE, MAI DEVREME CU CATEVA ZILE, SI DEJA SIMT CUM IMI INTEAPA VARFUL LIMBII BULELE NEASTAMPARATE
simt cum mi se intuneca zambetele si alung cu varful degetelor norii ce se aduna
rad , imi canta visele, imi fluiera ideile, si atunci, atunci de unde curg lacrimile…?
nu mai vreau nici soare, nici noapte, nici luna, nici flori
vreau vant, un vant napraznic si un drum plin de ceata
sa ma lupt cu balaurii imaginatiei mele, sa merg singura cu fruntea sus prin vijelia ce ar incerca sa ma doboare
vreau o stanca alba si neteda ca oglinda de care sa imi agat inima, prea tanara ca sa uite, prea tanara ca sa creada…
am momente, scurte dar cumplite in care as vrea sa am colti de fiara si sa sfartec timpul, sa il rup in miloane de fasii subtiri pe care sa le innod aiurea ….
sunt clipe, care trec prin mine incaltate in cizme de cauciuc pline de noroi…
o sa dorm, o sa dorm si maine, cand voi deschide fereastra, ploaia imi va spala mainile si fata si sufletul…
rad , rad cu lacrimi ca sa ma mint ca lacrimile de mai devreme au fost pareri
sau ca sa ma mint ca nu au fost…
Nicu Alifantis – Emotie de toamna
explozie de sentimente ca mugurii
iarba tasnind indraznet din pamantul bolovanos
as merge ca pe o poteca prin padurea de copaci infloriti, sa imi imbrac in alb gandurile
vreau soare !
imi este sete de raze curgand in cascada peste sufletul meu
imi este sete de viata
cu muuuuuuulta muuuuuuulta nuca, si scortisoara
40 de pahare de vin, gratar si cafea cu frisca., ..cremsnit buun si, si mai ce ?
hmmm, colindand prin insmnarile din pub mi s-a facut o foameeee
concluzie, suntem petrecareti rau
la atatea bunatati eu ce sa va mai dau ?
stiu : mucenici moldovenesti, rumeni, dolofani si tavaliti in miere am pastrat cativa special pentru voi
cateodata stau si ma intreb : cat de mult pot indrazni?
sa intind mana si sa iau…
si daca mana se intinde spre luna?
si daca mana se intinde spre flacara?
nu imi este teama de caldura , imi este teama de cenusa si fum…
catelul Catel ma priveste cu ochi mari de sticla de pe prispa…
il simt cum se framanta, are un “Ham” lipit de varful cozii dar nu indrazneste , tacerea mea il face sa fie dubios de cuminte
au inflorit copacii si eu stau, mananc dulceata de cirese amare ramasa de asta toamna si ma gandesc la noaptea ce va veni
e cald, doar vantul imi mai zapaceste ideile…
o carte mare cu foi galbene sta uitata intr-un colt, iar eu desculta pe pamantul rece ma intreb de ce povestile nu vor sa vina acasa…
hai Catel, hai sa ne cautam visele…
si deja imi este dor de panou, si pana miercuri mai e…
d’aia mi-am adus panoul aici
trei cesti fata in fata , trei arome…
ceasca cu aroma de caramel e trista, rade si vorbeste mult, dar e trista
ceasca cu flori de portocal viseaza…are intrebari in ochi si in suflet
ceasca cu amestec de fructe e vesela..are la ce visa si e vesela…
multe cuvinte, fum ce se amesteca cu aburul
gesturi, multe gesturi, si ganduri
dupa amiaza perfecta cu iz de prietenie
dansand nebune….
am umplut orasul trist de lumini si i-am daruit pasii mei in zig zag
la fiecare fereastra un gand, in fiecare gand un sarut
si muzica inundand parcurile
nu-i noapte de dormit, e noapte de umplut pagini albe cu amintiri, amintiri cu zambet in coltul buzelor
as vrea sa imi fie somn, sa ma culc si sa ma trezesc intr-o lume in care cuvintele nu sunt simple jucarii cu care sa arunci dupa cum poftesti….sau pe care sa le arunci…tot una…
as vrea sa dorm si sa uit ca am ganduri, sa uit ca am sperante…
dar nu…trebuie sa privesc cu ochii fara lacrimi spre maine, spre un maine in care soarele nu arde ci incalzeste…
sunt eu cea care crede, sunt eu cea care iarta , sunt eu cea care va zambi….
auuu da numai buna nu e , ca ma doare capul de moor )
de la vin sa fie ? sau de la piftele ?
unde-i ciorba sa ma dreg ??? ca acus acus iar incepe petrecerea …
hihihihi
am strans lemnele si am dat drumul gandurilor sa curga …
sa curga precum vinul negru in ulcele de lut
sorb cu nesat si inchin pentru viata, pentru zambet, pentru maine
focul arde, noaptea arunca cu vise in mine, unde-s chitarile?
vreau sa dansez…
ceasul isi taraste minutele catre maine…si eu nu pot sa dorm…
incep sa numar petale, petale de flori, dar ma incurca culorile…
nu, clar petalele nu sunt bune…sa incerc totusi sa numar oi?
dar oile mele nu vor sa sara cuminti gardul pentru a le putea numara 
alearga bezmetice printr-o poiana inchipuita si doar din cand in cand se opresc pentru a-mi face cu ochiul de parca ar vrea sa imi spuna: “nu te mai chinui, oricum nu o sa te culci devreme nici in noaptea asta”
si eu ce pot sa zic? tic-tac
comentarii recente