You are currently browsing the monthly archive for februarie 2007.
Astazi am vrut sa ma opresc in fata soarelui si sa il intreb: de ce? de ce atatea raze, de ce atata lumina, de ce atata zambet?de unde atata indrazneala?
nu a vazut norii pe care i-am strans cu truda?
dar pana sa ma catar pe scara albastra a rasarit luna…si am vrut sa o intreb pe ea: de ce fiori? de ce vise? de ce stele?
acum…cu gandurile impletite in alb si rosu nu stiu daca sa rad sau sa plang, mi-au rasarit ghiocei in suflet iar albul lor este prea alb ca sa cred…..
nu, nu am voce, dar vreau din tot sufletul sa cant…
parca o mie de chitari si-au facut cuib in inima mea
si e noapte si azi inca si parca as vrea sa fie maine, si maine as vrea sa fie noapte , ca sa vina mai repede miercuri si tot asa…
sunt rare, atat de rare momentele in care sar intr-un picior din minut in minut , din ora in ora, sunt atat de rare incat imi vine sa imi fac doua codite sa rontai mere verzi si sa ma stramb in oglinda
de cate ori uitam?
uitam de noi, de vant si de ceata…
uitam de zapada care s-ar putea asterne in straturi peste clipe in care am simtit…
uitam cuvintele pe care am fi vrut sa le spunem, uitam ca am vrut sa inchidem ochii, uitam ca visele traiesc chiar si dupa ce somnul se destrama….
uitam ca umbrele unor pasi nu pot fi intotdeauna sterse
vine dimineata, din clipa in care se naste noaptea stim ca vine dimineata…si nu o constientizam prin raze de soare ci prin absenta razelor de luna…
gandurile mele torc precum pisicile lenese….
afara e frig si eu beau ceai dintr-o cana cu desene chinezesti
timpul s-a oprit, a inghetat si el…si eu savurez linistea
e atat de bine sa ma regasesc intr-o duminica…singura zi din saptamana in care nu as putea sa fac nimic altceva..pentru ca duminica inseamna uneori sfarsit, sfarsitul clocotelor noptii, sfarsitul muzicii ce curge in valuri, sfarsitul rasetelor ascunse in pahare de vin rosu…
asa ca acum stau, stau si las clipele sa treaca pe langa mine, de maine voi trai din nou
asa de tare am strigat ca e primavara, incat m-a auzit iarna si s-a burzuluit, sa imi arate ea mie ca nu se lasa dusa atat de usor…brrr ce frig este, imi ingheata ideile….
ei dar poate, poate sunt doar ultimile ei zile…
vreau soare, am atata nevoie de lumina si de caldura si de pasari…
imi e dor de copaci inmuguriti printre care sa alerg, imi e dor de aburi ce ies din pamantul negru dezghetat, imi e dor de toate minunile care se nasc atunci…
o sa soptesc acum , poate iarna nu ma mai aude, o sa soptesc “a venit primavara” si poate chiar va veni 
ca sa iau, nu ca sa cer…
privesc soarele si nu printre gene
hai sa dansam, sa umplem de pasi nebuni sala asta imensa de clestar, hai sa ne aprindem gandurile si sa zburam
hai sa golim pocale de vise si sa ne imbatam cu zambete
e primavara, primavara, primavara
am scris mare, cu iarba verde , ca sa se vada : E PRIMAVARA! si eu traiesc si rad si vreau:)
sau poate nu…
as fi putut sa imi pun o dorinta, as fi putut sa cred …
dar am simtit ca ceva a murit, nu stiu, poate un vis , sau un cuvant, sau un zambet
maine, ma voi opri pentru un minut in fata oglinzii, imi voi netezi gandurile si imi voi rosti dorintele, fara sa ma agat de razele stelelor cazatoare…
comentarii recente